Dr. Leopold Szondi
Face mai mult un psiholog fara teste decat un testolog fara psihologie.
   Aspecte ale contributiilor specifice ale psihanalizei freudiene, destinologiei dialectice szondiene si psihologiei analitice jungiene la edificarea psihologiei abisale.
       
Dumitru IVANA
Psiholog principal clinician

   In lucrarea sa "Analiza Eului", L. Szondi face o sinteza a curentelor si orientarilor semnificative pentru constituirea psihologiei abisale ca sistem de gandire si actiune in contextul efervescentei teoretico-metodologice din psihologie, psihiatrie, neurologie de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX.

   Asistam, in aceasta perioada la aparitia si dezvoltarea principalelor conceptii in efortul de cunoastere a comportamentului uman si animal: behaviorismul watsoniam si skinnerian, reflexologia pavloviana, asociationismul, gestaltismul, psihodinamismul levinian, organodinamismul lui Henri Ey, psihiatria genetica germana, etnopsihologia si zoopsihologia, psihologia genetica piagetiana, psihometria catteliana, psihologia proiectiva, psihologia religioasa, neuropsihologia etc., constituie fundalul psihologiei profunzimilor.

   Avand o formare stiintifica pluridisciplinara (medicina generala, endocrinologie, psihologie, psihiatrie, genetica, etnopsihologie etc. si o cultura filosofica, teologica si de medievalist, L. Szondi se preocupa de problema psihologiei inconstientului cu aspiratia de ordonare a principalelor contributii efective si prezinta o schema a acestora astfel:

A.PSIHANALIZA (S. FREUD) = psihologie a profunzimilor ca stiinta despre inconstient.

B.ORIENTARI NUCLEARE
I.Psihologia analitica (C.G. JUNG)
II.Analiza destinului (L. SZONDI)

C.ORIENTARI ADIACENTE
I.SOCIOLOGICE SI DE CULTUROLOGIE
1.Psihologia individuala (A. ADLER)
2.Analiza culturala (K. HORNEY, E. FROMM, SULLIVAN)

II.EXISTENTIALISTE
1.Analiza existentiala (BINSWANGER)
2.Psihanaliza si sinteza existentei (CARUSO)

III.RELIGIOASE
1.Anagogica (SILBERER)
2.Prospectiva (MAEDERER)
3.Psihologia religiei (JUNG)
4.Reevaluarea psihanalizei (DAIM)
5.Ego-analiza functiei credintei (SZONDI)

   Contributia lui Szondi la "stiinta despre inconstient" consta in studiul sistematic al inconstientului familial (genealogic) - parte integranta a inconstientului, alaturi de cel individual (ontologic) freudian si de cel colectiv (arhetipal) jungian. Cu ocazia discutarii notiunii de pulsiune in raport cu aceea de instinct, Szondi preia observatia freudiana ca in instinct ca si in pulsiune este vorba de "reproducerea unei stari anterioare", in instinct avand loc o reproducere "desavarsita", inchisa, iar in pulsiune una deschisa catre o multitudine de manifestari comportamentale.

   Cu toate acestea, Freud a lasat fara raspuns o intrebare fundamentala, si anume: "Care este sursa acestei reproductivitati?". Freud sugereaza aceasta sursa dar nu o studiaza. Szondi arata ca sursa primara a necesitatii unei reproduceri a unor comportamente anterioare mai mult sau mai putin fixe, prestabilite, este de natura genetica. Szondi introduce notiunea de "gena pulsionala" pe care o defineste ca fiind o particula specifica aflata in zestrea nativa a individului si alcatuita dupa principiul, deja statutat in genetica timpului, al "alelei multiple" cu participarea celor doi genitori in proportii diverse de homo si heterozigotism.

   L. Szondi va teoretiza asa-zisa "genetica umana duala" bazata pe principiul inalienabilitatii participatiei, al aspiratiei de "a fi unul si acelasi" cu altul (Einsseins) regasind principiul participatiei perene (participatio perennis) din filozofia antica si medievala, in teologie, etnopsihologie ("participation mystique" ilustrata de Levy-Bruhl) si pe principiul unitatii dialectice a contrariilor (opozitelor). Dezvoltand mai departe acest rationament, Szondi ajunge la idea unei "anancologii dialectice" (ananke [gr] = soarta, destin). Aceasta destinologie dialectica inlatura fatalismul absolut (destinul ca "fatum").

   Exista o multitudine de posibilitati de destin (Schicksalsmoglichkeiten) care se pot manifesta in viata individului, dar acestea sunt totusi limitate, pe de o parte prin apartenenta la un "neam", la o familie (in sens genealogic), iar pe de alta parte, de optiunile efective in sistemul relatiilor individului cu lumea, in particular cu "lumea oamenilor" (mitmenschliche Leute).

   De aceea, Szondi vorbeste de dialectica unui destin obligat, fortat, impus (Zwangschicksal) in opozitie cu un destin ales (Wahlschicksal). Alegerea, este astfel un mechanism destinologic, dar si un limbaj al inconstientului familial, dupa cum simptomul este limbajul inconstientului individual, iar simbolul cel al inconstientului ancestral (social, arhetipal).

   Referindu-se la profunzimea observatiilor lui Goethe asupra "afinitatilor elective", Szondi arata cum propensiunea spre alegerile in iubire (libidotropism), prietenie (sociotropism, idealotropism), cariera (ergotropism), boala (morbotropism) si moarte (thanatotropism) cu dublul ei determinism structurat dialectic, genotipic si fenotipic (genotropic si operotropic) sta la baza mersului individual in existenta.
   
   Factorii conjuncturali, "intamplarile" nu sunt chiar indeterminanti si absolut determinanti. Factorii sociali "exteriori" individului nu ii sunt chiar asa de straini, ei sunt intrucatva "cautati cu lumanarea" de factori interiori greu decelabili prin observatia obisnuita sau chiar instrumentata sofisticat. Analiza genealogica (Stammbaum Analyse) furnizeaza informatii cu privire la cele cinci domenii de electie destinologica. Asa-zisele A.H.C. (antecedente heredo-colaterale din fisa de observatie clinica - atat de superficial consemnate de clinician si quasi-ignorate de DSM - ar trebui sa cuprinda atat indicatii de tip patologic, cat si referiri la relatiile cu caracter optional cu efecte benefice, social positive). Antinomia "geniu-nebunie" cuprinde sesizarea unei posibile extremizari absolute a dialecticii destinologice, dar se pot determina si contrarii normal-patologic intr-un registru mai moderat pe aceeasi axa, eventual gradate in functie de intensitatea lor axiologica intr-o taxonomie scalara, fara ignorarea clasicelor trepte nevrotic-dizarmonic-psihotic in sens negativ si comun-mediu-exceptional in sens social-pozitiv.

   Analiza destinologica nu se limiteaza la investigarea analitica a refulatului conflictualitatii sexuale, a complexelor, formatiunilor reactionale, mecanismelor defensive si simptomatogenetice descrise de S. Freud si sistematizate de Anna Freud, a transferului si contratransferului, a rezistentelor si abreactiilor cathartice - desi o presupune - ci merge mai departe, spre o constientizare a dialecticii optionale pe o axa temporala mai ampla incluzand stramosii si descendentii probandului. Confruntarea cu stramosii (Konfrontation mit Ahnen) devine astfel axa destinologica depasind si asimiland confruntarea cu Sinele. In lucrarea sa "Analiza destinului" aparuta in 1948 (ed. II) Szondi fundamenteaza teoria sa despre inconstientul familial, genetica pulsionala cu cele patru "substante" primordiale valorificand critic gandirea clinica a lui Krapelin, Kretschmer, Janet, Freud etc., surse de genetopsihiatrie, etnologie si din alte domenii de cercetare a conditiei biologice si spirituale a omului. Spre deosebire de Freud care a folosit dialectica Eros-Thanatos extinzand-o treptat si in alte zone ale psihismului din afara sexualitatii, Szondi arata ca exista la om patru domenii pulsionale relativ independente, cu o dinamica interna a opozitelor, dar care se subsumeaza unui principiu integrator de unitate a naturii si orientarii. In editia din 1972 a Manualului de diagnostic experimental al pulsiunilor (Lehrbuch der experimentellen Triebdiagnostik, II Aufl., 1972), Szondi prezinta schematic sistemul sau pulsional .

   Se observa ca sunt luate in consideratie 4 pulsiuni sau vectori, 8 trebuinte sau factori pulsionali si 16 tendinte pulsionale. Suzanne Deri - o distinsa colaboratoare a lui Szondi aduce o contributie meritorie subliniind caracterul motivational al sistemului szondian, in concordanta (si) cu spiritul psihologiei dinamice a lui K. Lewin. In schema, sagetile indica relatiile de opozitie, iar liniile pe cele de unitate dialectica din structura unei pulsiuni. Astfel, o pulsiune este o formatiune complexa in care elementele sunt dispuse polar; exista o polaritate a celor doua tendinte, care se subsumeaza trebuintei si o polaritate a celor doua trebuinte, care se subsumeaza pulsiunii. Pulsiunile, la randul lor, desi au un grad ridicat de independenta, specificitate si sfera de actiune (asa-zisa "atmosfera pulsionala", cum o numeste Szondi) in cadrul sistemului prezinta o alta polaritate, aceea intre centru (Mitte) si periferie (Rand).

   Pulsiunea Eului (Sch) si cea paroxismala (P) formeaza "centrul de autoreglare", iar pulsiunea sexualitatii (S) si cea de contact (C) constituie pulsiunile primare, prezente in intreg regnul animal si la rigoare, chiar si in cel vegetal, care asigura pe de o parte forta vitala (opozitia Eros-Thanatos in vectorul S, al sexualitatii) si, pe de alta parte, cadrul relational organism-mediu,  subiect-obiect, individ-lume etc., in vectorul contact (C) prin opozitiile intre achizitie si consum, conservare-schimbare, atasare-detasare, fidelitate-infidelitate, cautare-fixatie etc.

   In structura subsistemului central, pulsiunea paroxismala sau de surpriza este prezenta, de asemenea, si la animalele inferioare unde joaca rolul de instanta reglatorie, adaptativa si defensiva - un fel de "Eu" animal. Faptul se poate exemplifica prin multiplele "tehnici" de adaptare-aparare in situatii de pericol precum cameleonismul (mascarea), contraatacul (zbarlirea, urletul, latratul, ragetul, racnetul), rigidizarea (reflexul motor, "a face pe mortul", reflexul mortii la Kretschmer) sau dimpotriva, furtuna motorie (fluxul afectiv, agitatia lamentativa sau vaicareala, schelalaiala). La om, acest vector devine, dincolo de manifestarile neurovegetative simpatico-parasimpatice care insotesc lumea afectelor, instanta de reglare deonto-axiologica, etico-morala in lumea sentimentelor si pasiunilor, a normelor si valorilor general umane si de grup - pe scurt, sistemul evaluativ al raportului subiectului, motivate existential cu obiectul de satisfacere real sau imaginar. In fenomenologia acestui vector gasim vastitatea, "universul" manifestarilor epileptoido-histeroide in normal si patologie. Acest factor fundamenteaza adevaratele maladii afective (epilepsia, isteria) in timp ce cuplul depresie-manie este in esenta de natura contactuala.

   Pulsiunea (vectorul) Eului reprezinta saltul calitativ uman in organizarea personalitatii profunde. Eul pulsional devine acel "Pontifex oppositorum", care stabileste "punti", poduri, modalitati "de a trece de …", intre polaritatile pulsionale prin mijlocirea celor doua categorii proprii de functii polare. Astfel, "egosistola" este Eul care ia atitudine si confrunta realitatea (factorul k) iar prin opozitie, "egodiastola" este Eul care participa, proiecteaza, stabileste strategii de existenta, de dilatare, de expansiune de sine (factor p). Eul (Sch) realizeaza unitatea dintre realist-materialistul "a avea" si ideal-spiritualul "a fi". Eul pulsional este, de asemenea, instanta defensiva suprema, care contine mecanisme ierarhizate si nuantate.

   Ele sunt elaborate deductiv de catre Szondi pornind de la logica interna a functiunilor Eului spre fenomenologia comportamental-clinica si nu invers inductive si observational-clinic cum procedeaza Freud.

   La Freud apar zece mecanisme defensive, in timp ce Szondi stabileste sistematic o multitudine de asemenea "tehnici" inconstiente ale Eului indicand de fiecare data continutul pulsional real al mecanismelor freudiene.
Alegerea in casatorie. O viziune szondiana.

Florin ROVENTA
Psiholog Principal Clinician


   Scopul "analizei destinului"  este de a gasi, in soarta individului, planul care ii face ca viata sa apara ca un tot coerent la modul global.

   Ideea a fost aceea ca, daca exista vreun plan sau vreo necesitate in viata individului, trebuie, pe primul loc, vazut in alegerea, in selectia in ceea ce el iubeste, doreste, imita, considera ca ideal, in profesie sa, in bolile pe care le are si eventual in cauza mortii sale.

   Se pune astfel intrebarea: "Ce sta la baza oricarei alegeri?"

   O alta chestiune se refera la metoda prin care am putea reusi sa facem "mana ascunsa" a destinului vizibila si inteligibila. Szondi a ales metoda genealogica si a incercat sa gaseasca planul ascuns al vietii noastre cautand dupa reaparitia si reprimarea stramosilor.

   "Voi descrie in continuare cazul care mi-a dat, prima data, ideea in atribuirea unui rolul ancestralului, in ceea ce priveste selectia partenerului sexual."
   
   "Acum cativa ani o tanara doamna din provincie m-a vizitat la cabinet. S-a plans de sotul ei. La inceput, a enumerat cateva dureri banale: nervozitate, insomnie, dureri de cap, dezinteres fata de oameni si societate. Apoi, a devenit mai confidentiala si mi-a destainuit, ca in urma cu ceva timp, a trecut printr-o tratament psihanalitic din pricina unor idei compulsive. Mi-a spus ca adesea simtea nevoia sa se arunce intr-o fantana. Mana i se oprea adesea din scris. A trecut printr-un fel de "blocaj" si i-a fost imposibil sa mai continue. Anumite litere nu le putea scrie, in special litera "k". Tratamentul psihanalitic aparent a ajutat-o, astfel incat a putut sa se intoarca acasa. Dar compulsiunile nevrotice au reaparut, desi in forme diferite. Intr-o zi i s-a imbolnavit copilul. Ea insesi a avut grija de el. Era necesar sa-i dea copilului niste doctorii intr-o lingura, dintr-un recipient obisnuit, dar dupa ce-i dadea doctoria, o apuca o ciudata panica cu frica, incat avea sentimentul ca si-a otravit copilul. De atunci nu a mai putut sa scape de aceasta idee compulsiva a otravirii. Acum nu numai ca e torturata de ideea ca si-a otravit copilul cu o otrava cu efect incet, dar trece prin aceleasi sentimente de fiecare data cand le da copiilor sau altor persoane - sot sau musafiri - prajituri sau bomboane. Nu poate sa mai stea acasa. E mereu agitata. De asta a venit sa caute ajutor pentru a scapa de ideile care o chinuie. Stie ca sunt pur si simplu idei "stupide" dar propria vointa nu poate s-o ajute sa se debaraseze de ele. Astfel, m-a rugat cu lacrimi in ochi: "Ati mai vazut vreodata vreo persoana care sa fie chinuita de idei atat de stupide ? I-am raspuns ca plangerile sale nu m-au surprins nici pe de parte, si am facut-o sa se simta mai comfortabil spunandu-i de o doamna in varsta, tot din provincie, care ma viziteaza curent, cu idei compulsive asemanatoare. Chiar i-am mentionat ca acea doamna se plangea folosind aproape aceleasi cuvinte ca si ea. Atunci sotul, care a fost tacut tot acest timp, deodata a facut remarca: "Stiu acest caz, d-le doctor, pentru ca doamna in varsta e mama mea".

   Aceasta declaratie neastepatata m-a luat prin surprindere. M-am uitat peste notite si am citit: doamna, 72 ani. Mama a patru copii. Vaduva de cativa ani. Nervozitatea a debutat inainte de a fi casatorita, dar numai in forma de insomnie. "Mania" a aparut dupa moarte sotului in timpul revolutiei din Ungaria. Un ofiter militar a fost cazat la ei acasa unde iubita acestui ofiter s-a otravit. De la acel eveniment, tot sufera de idei ciudate. Crede ca ea a omorat-o pe acea femeie. E convinsa ca a otravit-o lasand ceva in camera acelei femei. Chiar si acum, are in cap ideea ca isi otraveste copii sau nepotii de fiecare data cand lasa cutia cu pastile pe masa. Odata a dat cu otrava pentru soareci in curte, dar apoi o tortura ideea ca a otravit tot satul. Acelasi sentiment a cuprins-o cand a oferit dulciuri la musafiri. Ii este frica de moarte sa iasa in locuri unde sa manance, ca nu cumva sa le otraveasca mancarea celorlalti oameni. Are in gradina un pom fructifer langa fantana, unde a cazut un fruct care era otravit. De fiecare data cand cineva moare la ei in sat, este imediat obsedata de gandul ca acea persoana a murit datorita fainii pe care sotul ei l-a vandut cu ani in urma concetatenilor (sotul comercializa faina si malai).
   
   Aceasta a fost anamneza. Apoi i-am intrebat - sot si sotie - sa-mi spuna povestea iubirii si casatoriei lor, din care am invatat urmatoarele: auzisera unul de celalalt inca de cand erau copii, dar nu se intalnisera. De asemenea, erau rude indepartate. Tatal sotului si unchiul ei au fost verisori. A fost ideea unchiului - chiar inainte de a se cunoaste - "ca Dumnezeu i-a facut unul pentru altul". Totusi vietile lor pareau sa nu se uneasca. La varsta de 18 ani, ea s-a casatorit cu altcineva, dar s-a despartit pentru ca avea o casatorie bazata pe avantaje materiale. Tanara s-a intors la casa parintilor. Acolo a facut cunostinta cu viitorul sot si s-a casatorit cu el. Ideea compulsiva cu otravitul a aparut in al cincilea an de casatorie, ea ne mai suferind de ceva asemanator pana atunci. Tatal, unul din unchii parentali, si bunicul parental au suferit de astm, mama a suferit de migrena, unul dintre frati a cazut pe front in razboi. Fiul tocmai a inceput sa se balbaie.



   Szondi spune mai departe, " ... destinul acestor oameni m-a facut sa-mi pun urmatoarele intrebari:
- De ce sotul nu s-a indragostit de o alta femeie ?
- De ce de una care este aparent persecutata de aceleasi ganduri ca si mama lui ?
Am intrebat:
- Ar putea fi apropiata tragedia acestor trei oameni dintr-un aspect genealogic ?
- Sau sa fiu mai direct, nu este acelasi predecesor - ar spune geneticianul, aceeasi gena recesiva - care, reaparand, cauzeaza aceeasi soarta mamei, fiului si norei?
- Nu este oare posibil ca ei sa fie inruditi genetic, gena comuna fiind a unui stramos nevrotic?

   Aceasta gena comuna, aceasta trasatura ancestrala ar putea determina soarta acestor oameni. Poate ca a fost tocmai aceasta gena nevrotica, care s-a reintors in mama si in nora, atribuind amandorura aceeasi forma de nevroza. In sfarsit: nu ar putea aceeasi gena nevrotica care afecteaza pe mama si pe sotie sa fie luata in corp de fiu, desi nu intr-o forma manifesta ci intr-una ascunsa, in forma unei gene recesive latente ? Apoi acea gena ascunsa ar fi tocmai acea forta fatala de care el a fost condus in alegerea oarba a partenerei, neindoindu-se de o femeie in locul alteia."

   De ce persoane sanatoase isi aleg uneori parteneri bolnavi?

   Intrebarea spontana a fost: De ce o persoana - aparent sanatoasa - se indragosteste de una bolnava si nu de una sanatoasa ?

   Szondi a fost convins ca, pentru a gasi raspuns la aceasta intrebare va trebui sa ne punem alta si mai simpla: Cine, ce fel de oameni, sunt aceia care isi aleg parteneri bolnavi ?  Stim ca aceasta este o intrebare delicata. Mai intai de toate, multe casatorii se fac pe baza unor avantaje mutuale: financiar, economic si social. Dar punctul de vedere al geneticianului este mult mai simplu decat al sociologului sau psihologului. Adica, el isi poate formula astfel intrebarea: Ce fel de oameni au fost ascendentii acestor indivizi sanatosi care si-au ales un partener bolnav?  Formuland intrebarea in acest fel, caracterul casatoriei avand ca motiv iubirea pura sau bazata pe orice alt interes devine irelevanta.

   S-a pus intrebarea: De ce o persoana - aparent sanatoasa - se indragosteste de una bolnava si nu de una ca ea ? Cazurile noastre au demonstrat ca persoana aparent sanatoasa a ales un partener "incarcat" cu un defect ereditar care poate fi gasit si la rudele sale de sange. Aceleasi gene au fost prezente intr-o forma manifesta - ca anomalii ereditare - in partenerul ales, sunt continute intr-o forma ascunsa si reprimata, dar intr-un fel efectiva, in stocul genetic al persoanei aparent sanatoase si al rudelor de sange.

   De ce o persoana sanatoasa se indragosteste de una sanatoasa ca ea, dar ale carei rude de sange, sufera de aceleasi afectiuni ereditare ca propriile sale rude de sange? Szondi, prezinta cazuri in care partile casatorite sunt ambele sanatoase si raman asa, pe tot parcursul vietii. Pe deasupra, se va arata ca la rudele de sange ale celor doi, pot fi descoperite urme ale aceleiasi sau foarte apropiate anomalii ereditare.

   Conform cu presupozitiile sale, alegerea in iubire este in mare masura directionata de genele recesive latente, de stramosii comuni care reapar in mod formal reincarnati in generatiile urmatoare dupa ce au fost reprimati de-a lungul timpului. Partenerii, desi in mod frecvent nu au firi asemanatoare sunt atrasi unul spre celalalt de stimulii unei "identitati" unice. Aceasta identitate nu este vizibila cu ochiul liber, ea exista in forma genelor recesive comune. Acestea sunt caracteristicile ancestrale reprimate, ele sunt un fel de "agentii matrimoniale ale naturii".

   "Incestul - si de aici orice fel de iubire - se trage din interzicerea unui instinct. De aici rezulta ca interzicerea pare a fi un secret de nedescris. Acesta are cea mai mare strictete in comunitatile primitive, de unde s-a extins la intreg clanul sau la intrega spita genica. Aceste popoare traiesc in exogamie, de exemplu: in casatorii fara iubire. In renuntarea la iubire, omul modern este mai subtil decat primitivul. El doreste sa se casatoreasca cu cineva pe care-l iubeste. Dar casatoria cu rudele de sange apropiate este interzisa prin lege. Ce are de facut? Omului civilizat ii este negata casatoria cu sora sau mama sa. Dar ei nu-si doresc sa fie deposedati in intregime de incest.
   
   Asa ca, ei sunt atrasi instinctiv de acele persoane care sunt inrudite genic cu mama sau sora, respectiv cu tatal sau fratele. In sociatatile civilizate si evoluate incestul-sangelui este inlocuit cu incestul-genic.
   
   Solutia este un fel de compromis. Ducerea la bun sfarsit al acestui compromis, cu sau fara succes, va decide sorta individului.
   
   Aceia care, prin virtutea bagajului genic cat si in virtutea imprejurarilor  in care se afla, vor fi capabili sa faca fata acestui compromis isi vor gasi locul in societatea civilizata  fara sa treaca printr-o tulburare nevrotica.

   Individului care, din motive constitutionale sau circumstantiale (de cele mai multe ori ambele) este neputincios sa substituie incestul de sange cu oricare alta forma adecvata de incest poate lua doua traiectorii:
1). Fie ramane in societate, dar regreseaza la statii primare si devine un nevrotic.
2). Fie dezvoltarea instinctului vietii se opreste si stagneaza la un stadiu arhaic, filo- si ontogenetic, nu participa la viata comunitatii, nu devine nevrotic, dar devine un homosexual, un individ pervers si criminal (de exemplu: ucigas) sau, in cazul unor circumstante favorabile, ramane "canibal."


Szondi Test
Psihodiagnosticul proiectiv: profile pulsionale ale criminalilor si sinucigasilor

Motto: "Face mai mult un psiholog fara teste decât un testolog fara psihologie"

Psiholog Florin ROVENTA
Asociatia Szondi din România

Psiholog Dana ANDREESCU
Serviciul de Telecomunicatii Speciale


   Rezumat:

   Dintre psihologii practicieni care aplica astazi Szondi Test putini stiu si se gândesc la faptul ca fundamentarea teoriei analizei destinului (Schicksalsanalyse) este anterioara istoric constructiei testului.

   Testul Szondi este un instrument al unei cariere stiintifice ce s-a intins de a lungul a mai multor zeci de ani si efectul unei educatii personale în psihologia profunzimilor a autorului.

   Rezultatul acestor cercetari este ca fiecare om poarta în inconstientul sau familial dispozitiile pulsionale sau categoriile de existente umane apartinând celor  patru mari sfere de patologie: maladiile circulare, schizoforme, paroxismale sau histero-epileptiforme si sexuale. "Noi suntem cu totii potential bolnavi, dar "bolile" noastre nu se dovedesc a fi boli reale decât in anumite conditii biologice, psihologice si sociale care ne sunt necunoscute intr-o anumita masura. Nu exista deci om normal; am putea spune ca exista decât oameni nonbolnavi".


Cuvinte cheie: test si psihodiagnostic proiectiv, profil pulsional


   Ca membru al unui cerc literar prezinta referatul "Temele si alegerea eroilor la romancieri" unde trateaza ideia limbajului alegerii (Wahlsprache) al inconstientului, inspirat de lectura romanelor lui Dostoievski "Crima si Pedeapsa" si "Fratii Karamazov" cu 17 ani inaintea lui S. Freud "Dostoievski si paricidul" (1928). "Dostoievski a putut si a trebuit sa reprezinte viata sufleteasca a ucigasilor intrucât el insusi purta in sine, ucigasul tainuit din zestrea familiala. El insusi era un ucigas latent. El proiecta inconstient acest stramos criminal in sufletul eroilor sai".

   Ca locotenet sanitar si medic de batalion a fost pe frontul din Rusia si Italia. "… acesti ani de razboi au fost cei mai importanti din viata mea. In razboi m-am infratit cu moartea … simteam in fiecare zi cea mai mare teama de moarte a mea". Acolo am pierdut complet aceasta team?. Intra-adevar! Acolo unde domneste pericolul cel mai mare, acolo eram si eu. Asa am vazut foarte multa lume murind. Fireste am vazut ca moartea nu este de fapt asa de ingrozitoare cum se crede … Astfel, primul Razboi Mondial a produs in viata mea aceasta importanta schimbare. In 1916 a fost lovit de o schija care s-a oprit in "Analiza Viselor" cartea lui Freud, purtata in ranita. Astfel, Freud i-a salvat viata, remarca Szondi adesea.

   Inca din 1936/1937 elaboreaza o noua teorie destin-analitica despre alegerea obiectului psihologic: "teoria alegerii obiectului conform antecesorilor" care explica nu numai alegerea bolii ci si pe cea a partenerului, prietenului, a profesiei precum si modalitatea de a muri. Alegerea obiectala se bazeaza pe identitatea sau inrudirea genelor recesive latente din zestrea genetica a familiei in sens larg. "Inrudirea genetica" determina legaturile, alegerile si cooperarea oamenilor inruditi, numita mai târziu "genotropism" (1939).

Consemnele testelor proiective
   "Test" in sensul propriu al cuvântului inseamna o proba, o incercare (punere la proba) in care se prezinta un material problematic standardizat la care se solicita o rezolvare presupuând un ansamblu de operatii dinainte stabilite pentru a ajunge la un raspuns asteptat. Raspunsul este apoi supus unui sistem metric de evaluare cantitativ-calitatiav constând intr-o scara (scala) de valori conventionale. La asa-zisele "teste proiective" stimulul este ambiguu sau plurivoc si nu nestructurat, cum indeobste se crede sau se afirma. Cuvintele inductoare (ex: "Detectorul de complexe Jung"), "Inceputurile de fraze Rotter", schitele grafice Rozenzweig, imaginile fortuite Rorschach, gravurile tematice (T.A.T) sugereaza un câmp problematic fara a presupune un raspuns "bun" care l-ar obliga pe subiect la utilizarea unor operatii mentale.

   Consemnul (sarcina, instructajul) are aici un caracter permisiv. Permisivitatea consemnului este insa numai aparenta, pentru ca lipsa de informatie exterioara obliga subiectul la confruntarea cu resursele proprii, il pune in fata riscului exteriorizarii, facând apel la participarea intima, adica la proiectia primara. Se solicita intrinsec o luare de atitudine pe cont propriu, respectiv o alegere de obicei mai putin voita, constienta, inteleasa, rationalizata, cenzurata, interesata, adaptata unor conventii extrapersonale, pe scurt se bareaza disponibilitatea de a trisa prin simulare si disimulare.

   In realitate psihologul se confrunta adesea cu raspunsuri "anormal de normale" din partea unor subiecti de la care era de asteptat un raspuns "delirant", "confubulatoriu", "schizofren", "depresiv", "maniacal", "isteric", "epileptoid", "sadic", "homosexual" etc., pentru a face un psihodiagnostic cu nimic deosebit fata de etichetarea psihiatrica.  Aici nu testul  e de vina, ci mentalitatea psihologului conform caruia menirea lui se reduce  la a "pune grila sa iasa paranoia", cum afirma odata un psihiatru-sef al unei echipe de cercetare clinica, incluzând psihologii ca "auxiliari cu pregatire superioara". In acest caz psihoticul ii arata psihologului ca menirea lui nu este aceea de a furniza manifestari simptomatice pentru o etichetare-diagnostic, ci de a face un psihodiagnostic, respectiv de a stabili dinamica normal-patologic, jocul polaritatilor antinomice pe care le evidentiaza "boala ca experiment natural" (Claude Bernard).

   Majoritatea asa-ziselor teste proiective nu sunt fundamentate pe un sistem teoretic coerent ci sunt ca niste tentative empirice de "provocare" a riscului semnificant cu speranta ca se vor obtine niste raspunsuri care ulterior ar putea fi grupate in tablouri  semnificative pentru diversele situatii comportamentale "hic et nunc" - argument pentru o caracterizare personologica pe axa normal-patologic.

   Subiectul este autorul actiunilor, actelor, faptelor, reactiilor, pozitiilor (opozitiilor), functiunilor, proceselor, operatiilor si concomitent posesorul unei personalitati in care se imbina singularul (individualul), particularul si universalul. El este un ins (individ), persoana, personaj, personalitate iar forma sa fenomenica este actiunea cu tot ce presupune aceasta: motivatie (trebuinta, tendinta, impuls, interes), cunostere (senzatie, perceptie, reprezentare, gândire), functionalitate (atentie, memorie), instrumentare (limbaj, deprinderi, obiceiuri, convingeri), creativitate (imaginatie, credinta, vis), vointa (capacitate de efort, nivel de aspiratie, de expectatie si de realizare, decizie), temperament (energetica), caracter (atitudini, norme, valori), aptitudini (capacitate operatorii), afectivitate (evaluarea, valorizarea pentru subiectul motivat a obiectului spre care s-a orientat sau cu care are de "a face", de a desfasura o actiune de acceptare, negare, participare, fuziune, incorporare, asimilare, identificare, insusire) pe care o desfasoara in relatia cu acest obiect ca reprezentant al realitatii.

   Aceasta realitate nu trebuie redusa la obiectualitatea exterioara; exista o realitate obiectiva si una subiectiva, una materiala si alta ideala. Intre aceste realitati exista incrucisari, intersectari: exista o realitate material-obiectiva, una ideal-obiectiva, una material-subiectiva si alta ideal-subiectiva. Nu intâmplator in filosofie gasim diferite "isme" rezultate din ipostazierea acestor forme de realitati: obiectivismul, idealismul obiectiv, materialismul subiectiv (subiectivismul, spiritualismul), idealismul subiectiv.

   De notat ca si distinctia proiectie primara - proiectie secundara se face pe baza structurii operationale a complexului iubire - ura, de unde definitia proiectiei patologice (paranoidia). Mai intâi in sensul urii de sine, exteriorizarii continuturilor neacceptate si atribuirea lor, in ciuda faptului ca sunt ale sale, altora pe teme negative cu care il persecuta prin prejudiciu, urmarire, influentare, interpretare, minimalizare, destructie, devalorizare, denigrare, impunere, transformare, desfigurare, derealizare, depersonalizare, instrainare, insingurare, deprivare, denegatie, demonizare, furt, demitizare).

   

   Apoi in sensul iubirii de sine, expansiunea interna a continuturilor acceptate in ciuda faptului ca nu sunt ale sale ci ale unui alterego care se doreste a fi narcisism secundar: de marire (grandoarea), inventie, putere (ominipotenta), totalitate, dominatie, stiinta (omniscient), eternitate (omniprezenta), justitie divina, a eluda antinomiile in virtutea unui "da" universal pentru a fi totul (in Ireal) si nimic (in Real): paranoidul inflativ cu delir pe teme afirmative, augmentative. 
In procedeul asociatiei libere ridicat la rang de metoda de obtinere a materialului analizei, in original "Einfalls Methode", metoda incidentelor (ideilor, fanteziilor, scaparilor, capriciilor, toanelor care iti trec prin minte, care cad sub incidenta atentiei, ca raza de lumina, care dau un atac prin surprindere, care dau navala, invadeaza, intra in discutie, care intervin, care trec prin minte ,, de care iti aduci aminte, ce ti se nazare, pe care indraznesti sa le trântesti si le prabusesti sau le narui in situatie.

   Dupa cum se constata "metoda asociatiilor libere" nu e in realitate o liberate absoluta, e in acelasi timp si o obligatie  la optiune inconstienta si/sau constienta, o prima confruntare a subiectului cu sine insusi dar si cu analistul ca un reprezntant al unui alter ego strain sau propriu (in masura in care s-a petrecut un transfer, o cvasi identificare sau introiectie adhoc, o contraidentificare).

   Metoda asociatiei provocate la Jung dupa modelul psihologiei experimentale cultivate in laboratorul lui Wundt utilizata cu scopul de a revela complexele inconstiente, situatiile conflictuale acompaniate afectiv aduce in prim plan ambiguitatea sau plurivocitatea, plurisemantismul cuvântului ca unitate a modalitatii princeps de expresie si de existenta constienta a omului .

   Subiectul "isi da in petec" prin distorsiunile asociatiei legate de timpul de latenta, continutul raspunsului verbal, dificultatile rememorarii spontane, imediate (lapsusuri, false reproduceri, contrasensuri, sinonime, omonime, substitutii prin fraze etc).

   Acestea sunt elemente ale acompaniamentului afectiv similar cu cele utilizate la "detectorul de minciuni" fapt pentru care metoda lui Jung este denumita de unii "detectorul de complexe".

Sindroamele patologice: Profiluri ale sinucigasului si criminalului.

   Fiecare boala pulsionala este caracterizata in test printr-un grup specific de simptome, printr-un sindrom.
   Sindromul suicidului. Acest sindrom prezinta un grup de simptome care permit sa decelam in timp, dispozitia, "pregatirile psihice" ale tentativei de suicid.

   Profilul pulsional al candidatului la suicid este caracterizat de faptul ca jumatatea superioara a profilului se diminueaza treptat din importanta de la h la m, in timp ce jumatatea inferioara creste.

   Aspectul particular al acestui profil rezida in faptul ca profilele vectoriale (Sch - ±) si (C- -), corespund Eului gelos, vindicativ, care se auto-tortureaza, Eul parasit. Subiectul isi intoarce agresivitatea impotriva lui insusi caci nu a putut sa si-o satisfaca indreptând-o spre cel care l-a abandonat. (C- -) indica atasamentul ireal catre o fiinta care este pierduta definitiv pentru cel parasit; (m -) indica starea de solitudine plina de amaraciune iar reactia (d -) arata fixatia persistenta, indisolubila, ireala la obiectul pierdut. Aceasta legatura ireala este cea care conduce la idei de suicid. Din profilul suicidal se detaseaza net asa-numitul "bloc de irealitate" (k-, p-, d-, m-), a carui semnficatie a fost data de Franz Mereď.

   Un asemenea sindrom nu indica, oricum, decât intentia de suicid si nu realizarea sa. Cei care au facut deja gestul, dar au ramas in viata, infirmi sau bolnavi - nu mai dau in test sindromul suicidal; ei doresc sa traiasca, in ciuda infirmitatii sau a bolii, si dau prin urmare un profil pulsional foarte diferit de precedentul.
   
Elementele carateristice ale subiectilor care revin la viata sunt: 1) Profilul de schimbare al Eului (Sch0 0) sau al Eului care se adapteaza prin refulare (Sch- 0). 2) Profilul de legatura obiectala al celui care cauta un nou partener: (C+ -, + ±, + 0), sau câteodata (C0 -), reactie hipomaniacala (cercetarile Isabellei Tarcsai).



Sindromul criminalului.

   "E negru al criminalului" reprezinta un aspect tipic, de o mare valoare diagnostica. In jumatatea negativa a profilului criminalului, de multe ori vedem doar aceste 3 reactii negative.
   
   Criminalului pasional ii sunt caracteristice profilele de Eu (Sch0 - sau 0 ±), adica profile specifice ale adualismului sau abandonului. Criminalul cu sânge rece, din contra, ii este caracteristic urmatorul profil al Eului: (Sch± 0 sau - 0), adica profile de tip obsesional, de constrângere. Insistam aici in special asupra faptului ca nu avem dreptul sa concluzionam grabindu-ne sa spunem ca subiectul cu un asemenea profil a comis o crima. Putem, cel mult, predinde ca are o predispoziaie, un potential pulsional care-l poate conduce la infaptuirea unei crime. Aceasta afirmatie este absolut valabila pentru toate sindroamele.

Exemplul 1.
e -, p -, m - (criminal, 16 ani, care si-a ucis prietenul. Examenul a avut loc in puscarie, inainte de a se citi hotararea).
Exemplul 2.
e -, k -, p -, m - (tânar de 18 ani jumate, care si-a ucis mama pe când avea 14 ani jumate. Profilul a fost facut dupa eliberarea sa din puscarie. Potentialul pulsional criminal a ramas intact.
Exemplul 3.
e -, hy -, p -, m - (profilul unui ingrijitor de ferma, 19 ani, care isi ucide pe la spate prietenul de pahar cu un cutit).
Exemplul 4.
e -, k ±, m - (criminal adolescent, 17 ani, condamnat la 4 ani pentru omor premeditat).
Exemplul 5.
e -, hy -, k±, d -, m - [s = 0; p = 0] (muncitor de 24 de ani condamnat la 10 ani de puscarie pentru crima cu sânge rece).
Exemplul 6.
e -, hy -, k -, p ±, m ± (mecanic la aparat de precizie, 19 ani. A fost arestat pentru tentativa de omor repetat?).
Exemplul 7.
e±, k±, m? (criminal cu sange rece, 17 ani. A mai fost condamnat pentru contrabanda).

a) Sindromul criminalului pasional    b) Sindromul criminaului cu sânge rece
      e = -  p = - (±)  m = -                                e = -  k = - (±) m = -

Concluzii:
   Leopold Szondi a demonstrat rolul constelatiei genealogice in determinarea mersului in existenta al individului ca purtator al zestrei bio-psiho-sociale si spirituale a familiei din care se trage.

   Drumul in viata nu are exclusiv o destinatie de tip fatalist, ci se realizeaza prin alegerea in: iubire (care se va institutionaliza in casatorie), prietenie (in virtutea unui ideal social care uneste un grup, o societate etc.), profesie (conform unei vocatii care va sta la baza unei cariere, profesii), boala (o anumita electivitate pentru o categorie de afectiuni somatice sau psihice), moarte (un anume mod de a muri: lent, violent, brusc, prin folosirea unor anumite mijloace suicidale).

   In toate aceste mari domenii de alegere cu valoare de destin omul este motivat atât de educatie, cât si de mostenirea sa in posibilitati de existenta care pot fi identificate prin analiza arborelui genealogic. Aceasta se realizeaza prin "analiza destinului" (Schicksalsanalyse) care beneficiaza si de un instrument "diagnosticul experimental al pulsiunilor" (Experimentelle Triebdiagnostik).

   Psihodiagnosticului proiectiv este de dorit sa fie parte integranta din arsenalul oricarui specialist pregatit sa scoata la lumina elementele din patologia pulsionala necunoscute si mute din punct de vedere clinic.

   Criminologia sau psihologia criminala constituie un domeniu predilect in care diagnosticul experimental se dovedeste de folos. Mai intâi, pentru ca ne releva pericolul latent care se disimuleaza in spatele actului criminal, localizând astfel, topografic, punctul din psihism de unde se naste pericolul individual si social. Apoi, examenul pulsional ne furnizeaza indicatii asupra mijloacelor ce trebuie utilizate pentru a preintâmpina aceste pericole pulsionale.
   
   In investigatia psihologica din interogatoriu, diagnosticul experimental poate fi foarte util. Metodele de reeducare din diferitele institutii, cât si evolutia criminalilor incarcerati, ar trebui in egala masura sa fie verificata/controlata prin teste.

Bibliografie
Leopold Szondi : Schicksalsanalyse (1944)
Leopold Szondi :  Lehrbuch der experimentellen Triebdiagnostik (1947)
Leopold Szondi :  Triebpathologie (1952)
Leopold Szondi : Ich-Analyse (1956)
Leopold Szondi : Schicksalsanalytische Therapie (1963)